Italian Open 2024 – Simplu feminin a avut loc în prima jumătate a lunii mai 2024. Nouăzeci și șase de jucătoare s-au înscris în competiția de simplu a turneului de tenis de la Roma, Italia, pe terenuri cu zgură, în exterior. Paisprezece dintre ele și-au asigurat participarea prin calificare, dintre care două lucky loser. Elena Rîbakina a fost campioana en-titre,[1] dar s-a retras din cauza unei boli.
Iga Świątek a câștigat titlul învingând-o în finală pe Arina Sabalenka, scor 6–2, 6–3. A fost al 10-lea titlu la un turneu WTA 1000 și al 21-lea titlu în general pentru Świątek.
Derularea turneului
Cea mai tânără membră a tabloului de start a fost Mirra Andreeva, în vârstă de 17 ani, în timp ce cea mai în vârstă este italianca Sara Errani, în vârstă de 37 de ani, singura jucătoare care se află la a 16-a prezență pe tabloul principal al turneului, cea mai numeroasă de până acum.[2]
Sorana Cîrstea a trecut în runda a treia de Markéta Vondroušová, nr. 6 mondial, învingând pentru a treia oară în acest sezon – și pentru a 22-a oară în carieră – o membră a top 10.[3] În runda a treia, Jaqueline Cristian (68 WTA) i-a luat un set la 0 americancei Coco Gauff, în vârstă de 20 de ani, nr. trei mondial. Deși Gauff a comis cincisprezece duble greșeli, aceasta s-a calificat în optimi după un meci în trei seturi și două ore și 6 minute de joc.[3]Rebecca Šramková, o slovacă de 27 de ani, jucătoare venită din calificări și aflată pe locul 120 în clasament, a câștigat pentru prima dată în carieră trei meciuri consecutive pe tabloul principal WTA și a avansat în optimi la debutul său la Roma, eveniment de nivel WTA 1000. Ea va intra în top 100 pentru prima dată în carieră.[4]
Meciul Soranei Cîrstea din optimi a fost întrerupt circa o oră după ce doi tineri au pătruns pe teren și au vărsat o substanță lichidă și confetti pe zgură, înainte de a fi evacuați de forțele de ordine. Cîrstea a fost învinsă categoric de americanca Madison Keys, cap de serie nr. 18 într-un meci care a durat o oră și 5 minute de joc, ratând astfel șansa de a ajunge din nou în sferturile de finală ale unui turneu WTA 1000 pe zgură, ultimul succes fiind obținut la Madrid în 2017.[5]
Toate cele opt sfertfinaliste sunt clasate în Top 25 WTA pentru prima dată la Roma 2004 încoace. La nivelul tuturor turneelor WTA 1000, este pentru a 14-a oară când toate cele opt sfertfinaliste sunt clasate în Top 25 și pentru prima dată pe zgură la un turneu WTA 1000.[6] Gauff a ajuns de 13 ori în sferturi de finală la turneele WTA 1000, cele mai multe la acest nivel în rândul jucătoarelor mai mici de 21 de ani.[6]
Cu Świątek și Sabalenka ajungând în finală, a fost pentru prima dată când aceleași jucătoare au disputat consecutiv finalele de la Madrid și Roma în același an.[7] A fost pentru prima dată când finala de la Roma a fost disputată de primele două jucătoare din lume.[8]
Capi de serie
Toți jucătorii cap de serie încep în a doua rundă.
^„Elena Rybakina lifts Italian Open as Anhelina Kalinina retires in tears”. The Observer. . Accesat în .
^„Microsoft Word - 2024_Preview_Rome - 709_preview.pdf” (PDF), Wtafiles.wtatennis.com, accesat în
^ ab„Match Notes Day 5.pdf” (PDF), Wtafiles.wtatennis.com, accesat în
^„How qualifier Rebecca Sramkova has overcome impaired eyesight and injuries”, Women's Tennis Association, accesat în
^„Sorana Cîrstea, învinsă fără drept de apel de Madison Keys la Roma, în optimi. Meciul, întrerupt din cauza unui protest - Eurosport”, Eurosport, , accesat în
^ ab„Match Notes Day 7.pdf” (PDF), Wtafiles.wtatennis.com, accesat în
^„Swiatek vs. Sabalenka: Everything you need to know about the Rome final”. Women's Tennis Association (în engleză). Accesat în .
^„Sabalenka defeats Collins; sets Swiatek rematch in Rome final”. Women's Tennis Association (în engleză). Accesat în .